Petre Mărgineanu a ajuns în drumul meu la sugestia unui coleg blogger. Mi-a propus să arunc un ochi pe blogul său, care de altfel are şi un nume foarte sugestiv “locuri uitate”. Odată ce am pătruns pe acest tărâm, Bucureştiul a căpătat subit o cu totul altă dimensiune.
Am intrat prin case abandonate, am străbătut tuneluri (parcă le-am şi simţit mirosul apăsător şi umezeala), am vizitat spitale demult închise, lacuri ce păstrează ruine, parcuri, licee, iar la final am dat o tură şi pe la crematoriu. O incursiune de câteva minute. O galerie de poze demnă de o enciclopedie, după părerea mea. Un Bucureşti pe care nu-l cunoşteam. Mă bucur totuşi că am făcut cunoştinţă cu acesta prin obiectivul acestui tânăr de 17 ani.
Şi cum astfel de imagini exploratoare de Bucureşti nu au cum să treacă neobservate de ochii celor mai mari din domeniu, fotografiile lui Petre le puteţi admira şi la Expoziţia de fotografie a concursului CITYbilitate, organizat în spaţiul expoziţional al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, din Bucureşti. Din păcate, expoziţia se închide chiar mâine, la ora 18:00. Aşa că ar fi bine să vă grăbiţi!
Cei care nu pot ajunge la vernisaj, pot explora Bucureştiul pe blogul lui Petre. Sigur veţi descoperi multe locuri uitate prin Capitală! (de Carolina Matei)






































































































